Mișcarea întâi

ALLEGRO

 

Când te sună Președintele țării, iar tu tocmai ești angrenat într-un schimb de feromoni reciproc avantajos cu o tânără căprioară cu picioare lungi și tot felul de acareturi delicioase răspândite prin diverse puncte ale organismului, n-ai ce-i face.
Îi dai reject.
Și-ți vezi înainte de turnarea coproducției în care ești prins cu toate cele 5 simțuri simultan. Că na, președinți tot alegem la fiecare 5 ani, dar vietăți atât de reușite ca tânăra sunt exact motivul pentru care a fost creată la nivel planetar eticheta “specie rară ocrotită, pe cale de dispariție”. Plus că bambina are chiar și patalama de la WWF, sub formă de tatuaj cu un panda plasat pe o bucată ultra-comestibilă a anatomiei pe care o posedă. Și n-ar avea nici un fel de sens să te trezești târât prin campanii de presă de diverse entități și organizații, pe motiv că n-ai îndeplinit întocmai indicațiile pe care ocrotita ți le strigă în gura mare.
Iar când telefonul insistă că e musai să-i oferi și lui oareșce senzații tari, scărpinându-l cu policarul exact în locul marcat cu verde, fiindcă altfel o să te țârâie până o să ți se lase arcușul, n-ai de ales.
Îl închizi și-l arunci cât colo.
Mult, mult mai târziu, după ce manevrele de andocare ale Submarinului Muclear “Guleratul Impetuos” la Stația Submersibilă “Vrăbiuța Gingașă” s-au finalizat cu bucurii semnalizate în gura mare de ambele părți, te întinzi lenevos spre noptieră să iei telefonul ca să vezi cam cât e ceasul. Intuiești că e târziu, fiindcă lumina a șters-o de la fereastră, dar ești și tu doar un om (chiar dacă unul bine dotat în toate punctele care contează) și ca urmare, ai vrea niște certitudini. Și atunci îți aduci aminte de cele petrecute în focul acțiunii. Așa că patrupezești din nou și bâjbâi ca orbul pe drumul spre Brăila, căutându-ți aparatul rezultat al încrucișării dintre pâlnia lui Bell și ecranul lui Jobs.
Îl găsești, îl pornești și-l scapi din mână, pentru că începe să vibreze de cum a prins prima liniuță de semnal. Dar pentru că ești un tip cu reflexe de talie mondială, prinzi telefonul chiar înainte să se împrăștie în bucăți pe parchet și-l duci la ciuperca dreaptă. Moment de unde începe faptic iureșul.
Trimite copiii la culcare (ai vecinilor, dacă tu n-ai pe inventar), instalează-te comod, adă-ți felinarele înspre încoace și pregătește-te să fii fermecat.
Muzica, maestre!

❉ ❉ ❉ ❉ ❉

 

– Toni Bega, bună seara! îmi strecor vocea la volum mic prin microfon.
O voce metalică și nazală îmi gâdilă timpanul pe post de răspuns:
– Pa’atu’ Cotroceni, ‘n’ seara! Rămâneți vă rog pe fir, vă fac legătura cu ‘mnu’ ‘Reședinte.
– Un sec…
“…ol, vă rog”, voiam să-i zic, dar mi-a tăiat maul fără drept de apel. În creieri îmi răsună acum “Deșteaptă-te române!”. Că doar n-ai vrea ca la palatul prezidențial centrala telefonică să-ți intoneze în așteptare “Țara te vrea prost”, nu?
N-apuc să fredonez decât primele opt strofe din imnul nostru național (în gând, firește, să nu trezesc căprioara din somnul cel de relaxare în care-o adânciră barbarii de hormonari), că-mi biciuie auzul o paranghelie de mare angajament din partea cealaltă a legăturii telefonice. Lăutăriile și chiuiturile sunt însă acoperite cu succes de un glas cu un timbru gros și lejer răgușit:
– Dom’ Bega, aici Președintele. Vă caut de vreo două ore, dom’le.
– Am…
– Nu mai conteză acum ce ați, important este ce o să. Sunt la Bruxelles (El Presidente pronunță “Brusăl”, la fel ca olandezii), la chindia tradițională pe care o dau grecii la fiecare pachet cu bunătăți pe care-l primesc de la bunica Uniune. În jumătate de oră plec de aici, peste trei ore sunt la București. O să trec în drum spre Cotroceni să vă iau de acasă, să vorbim. E o problemă de importanță CA-PI-TA-LĂ la mijloc.
Și zdrang! îmi închide.
Rămân știi cum? Exact, ca la un miting aviatic. Nu atât de poziția corpului zic, cât mai cu seamă de expresia care trebuie că mi s-a instalat ca un screensaver pe mândru-mi chip. Nu doar că n-am vorbit niciodată cu Președintele, dar nici măcar când prestam pe plantație, în Servicii, nu l-am întâlnit vreodată, oficial sau ne-. Ca să nu mai zic că mâine-poimâine se face cincinalul de când onor Statul Român m-a lăsat la vatră pe motiv de nepotrivire de caracter cu șeful meu. Și se știe, pentru bahjetzii din Servicii, în frunte cu Comandantul lor suprem, Ză Prezident Ăv Rumeinia, o dată ieșit din schemă, nu mai ești decât un rahat de muscă. Un civil. Un CNP. Un țâști-bâști.